În această slujbă, dar şi în cele ce urmează în Săptămâna Luminată, preoţii le transmit credincioşilor bucuria Învierii lui Hristos.
În a doua zi de Paşti, în biserici se oficiază aceeaşi slujbă care a avut loc în noaptea Învierii şi Sfânta Liturghie.
Veşmintele preoţilor sunt de culoarea albă şi la fel odăjdiile folosite în biserică.
Preoţii poartă în mână atunci când binecuvintează în timpul slujbelor aceeaşi lumânare aprinsă cu care au împărţit lumină în noaptea de Paşti.
În această săptămână totul stă sub semnul luminii, simbolul învierii lui Cristos.
Salutul obişnuit a fost înlocuit încă de duminică cu un salut mărturisire.
"Cristos a înviat!", "Adevărat a înviat!", care exprimă public credinţa în Înviere.
Sfântul Epitaf În Sfânta şi Marea Vineri, în Biserică Ortodoxă se
săvârşeşte după slujba Ceasurilor împărăteşti, slujba Vecerniei
Mari în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul
Epitaf, o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt
a Domnului. Acesta este aşezat de obicei pe o masă mai înaltă.
Potrivit tradiţiei, credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta
Cruce şi Sfântul Epitaf, apoi trec pe sub masă pe care este aşezat.
Sfântul Epitaf rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până
la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului (Utrenia Sâmbetei celei
Mari), oficiată în cursul serii. In cadrul acestei slujbe,
preoţii şi credincioşii poartă în procesiune Sfântul Epitaf, în
jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării
Mântuitorului. După încheierea procesiunii Sfântul Epitaf
este este dus în Sfântul Altar, fiind aşezat pe Sfântă Masă. Aici va
rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii
înălţării Domnului când este aşezat la locul sau în biserică.
Sfântul Epitaf (gr. epi tafos = pe, deasupra, şi substantivul
mormânt; ), numit şi Sfântul Aer sau Plascenita (slv.), este un
obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat
din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau
pictată icoana înmormântării lui Hristos.
